marți, 9 martie 2010

Proteste în Franţa faţă de reforma procedurii penale



În Franţa, avocaţi, magistraţi, grefieri şi personal din închisori avertizează că reforma procedurii penale ar reprezenta o atingere adusă independenţei justiţiei.

În Franţa, pe 9 martie, este Ziua naţională a justiţiei.

Şi tot pe 9 martie, în justiţia din Hexagon este consemnată o premieră - 20 de organizaţii au făcut apel la o grevă unitară, urmând ca în tribunale să nu fie judecate decât cauzele cele mai urgente, precum cele referitoare la detenţie.

Totodată, sub sloganul „Justitie moartă”, avocaţi, magistraţi, grefieri şi personal din închisori vor mărşălui, după-amiază, pe străzile Parisului.

Ei protestează faţă de reforma procedurii penale, considerată o atingere adusă independenţei justiţiei, faţă de reducerile de personal odată cu modificarea hârtii judiciare a Franţei, dar şi faţă de fondurile considerate insuficiente.

În opinia sindicatelor, dorinţa executivului de a desfiinţa funcţia de judecător de instrucţie - magistrat al cărui rol este să întreprindă o anchetă ce poate sau nu, apoi, să se concretizeze într-un proces - pune în lumină, potrivit unui comunicat, "voinţa puterii politice de a controla afacerile sensibile sau jenante pentru guvernanţi”.

În privinţa fondurilor, în 2009, celor 1.100 de jurisdicţii şi 194 de închisori le-au fost alocate 6,6 miliarde de euro. Consiliul Europei a plasat Franţa pe locul 35 (din 43) la capitolul - efort în favoarea justiţiei proporţional cu bogăţia naţională - în urma Moldovei sau a României, precizează presa franceză.


Autor: Roxana Vasile
http://www.romania-actualitati.ro/proteste_in_franta_fata_de_reforma_procedurii_penale-11160



Ce parere aveti ?????

2 comentarii:

Anonim spunea...

hotarati oameni,cand vedem si la noi asa ceva ?

cosmarul...vostru spunea...

Problema e ca in Franta magistatii si grefierii lupta alaturi de personalul din inchisori.La noi in M.J. exista numai magistrati si grefieri cand e vorba de anumite drepturi,noi nici macar nu existam,desi reprezentam mai mult de 50%din personalul din M.J.Noi nu stim sa ne facem cunoscuti in sistem fiindca nu am creat niciodata probleme si A.N.P.nu se impune cand se cere pentru drepturile noastre.Eu sper sa ne facem cunoscuti singuri daca nimeni nu ne baga in seama.SPER SA FIE CURAJUL ASTA....

 
;