luni, 16 ianuarie 2012

The Economist: „Get out, you miserable dog”



The Economist. „Ieşi afară javră ordinară!”

„Mămăliga nu explodează - este aforismul folosit de români pentru a-şi descrie atitudinea de acceptare resemnată tipică ţării lor. Dar, în acest sfârşit de săptămână, ceva a pocnit. Mii de oameni au ieşit pe străzile din Bucureşti şi alte 40 de oraşe, manifestându-şi mânia la adresa perceputei incompetenţe a liderilor în gestionarea crizei economice.

Centrul Bucureştiului a fost lovit de o violenţă a cărei amploare nu a mai fost întâlnită de zeci de ani.

Protestele care se desfăşoară de patru zile în România nu dau nici un semn că s-ar încheia, scrie presa internaţională, notând că manifestaţia de duminică seara de la Bucureşti a degenerat, fiind înregistrate incidente violente soldate cu răniţi.

Protestatarii şi-au exprimat furia faţă de măsurile de austeritate, dar şi faţă de nepotism şi corupţia larg răspândită, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu, altădată popular, notează Deutsche Welle. Premierul Emil Boc a făcut însă apel la dialog.

Conform agenţiei germane DPA, protestatarii au afirmat de asemenea că sunt furioşi pe preşedinte din cauza comportamentului său tot mai autoritar.

Sursa: http://www.economist.com

0 comentarii: