joi, 31 mai 2012

(MEDIAFAX) EXCLUSIV - Sorin Dumitraşcu: Personalul din penitenciare este foarte tensionat, ni se cere acţiune

Starea personalului din penitenciare este tensionată şi se cere insistent acţiune organizată din partea conducerii sindicale, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, liderul FSANP, Sorin Dumitraşcu. 

"Personalul este foarte tensionat şi membrii de sindicat cer insistent acţiune organizată din partea sindicatelor. Condiţiile de muncă şi calitatea relaţiei cu angajatorul sunt principalele probleme, alături de organizarea defectuoasă a unor concursuri, decizii ilegale şi măsuri arbitrare", a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

Dumitraşcu a remarcat, însă, că faptele de corupţie din sistemul penitenciar nu se produc în principal "din pricina acestor probleme", cauzele fiind găsite mai mult la nivel personal. "Corupţia are cauze la nivel personal, deşi influenţe negative în a determina astfel de comportamente în sistemul penitenciar nu lipsesc", a spus liderul sindical.



EXCLUSIV - Liderul sindical al penitenciarelor: Băla a minţit, a spus poveşti despre evadări şi a dat idei



Fostul director general al ANP, Ion Băla, a minţit când a făcut referire la planurile unor "grupări teroriste erau de eliberare a unor lideri interlopi aflaţi" în detenţie, acestea neavând susţinere în realitate a declarat joi, pentru MEDIAFAX, liderul FSANP, Sorin Dumitraşcu.

"Fostul director general a minţit. Au fost probabil informaţii, aşa cum sunt destule în mediul penitenciar, poveşti. Nu au existat acţiuni manifeste şi reale în sensul indicat de către fostul director. Este doar o poveste, pe care a ales să o spună, uitând de calitatea în care vorbeşte", a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

Liderul sindical a adăugat că, "în mod frecvent, escortele sunt in situaţia de a gestiona relaţia cu familiile deţinuţilor escortaţi, uneori situaţiile fiind tensionate, însă atacuri premeditate şi armate asupra escortelor nu au fost şi nu sunt circumstanţiate faptic". Dar, vorbind despre asemenea "planuri", fostul director general al ANP "a dat, de bună-seamă, idei", a opinat Dumitraşcu.

sursa:  http://www.mediafax.ro


Antena 3: Șeful penitenciarelor, demis




sursa: http://fsanp.ro

 


0 comentarii:

 
;