vineri, 22 ianuarie 2016

Cinefilii din A.N.P.



Nu pot să nu recunosc faptul pozitiv, că de ceva timp, cineva de prin A.N.P. încearcă să reînvie studiile de fezabilitate ale anilor 2009 referitoare la sistemele integrate de acces și control. Din păcate acestea vor deveni nu sprijin pentru lucrătorii unui penitenciar în a asigura paza și supravegherea deținuților, vor fi un instrument tip Big Brother în mâna A.N.P.-ilor.

     

  1. Camerele video, fixe și mobile:

Din ce în ce mai des, zeci de funcționari publici cu statut special, fac subiectul sesizării comisiilor de disciplină pentru aspecte considerate de cinefilii ce vizionează înregistrările obținute de camerele fixe din penitenciare sau de cele utilizate de către … operatorii neautorizați numiți printr-o simplă decizie a unui director sau șefuleț.

Inițial, aceste înregistrări au fost susținute ca necesare, prin folosirea lor ulterioară ca mijloc de apărare în cazul în care vreun deținut se considera abuzat. Corect, aceste înregistrări pot face parte din mijloacele de probă extrajudiciare, responsabilitatea admisibilității  acestora fiind la latitudinea judecătorului, după cum reiese și din Decizia Curții Constituționale nr. 54 din 14 ianuarie 2009. Doar ATÂT însă.



Exemplu: Prin notificarea nr. 0004704/02.03.2015, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a dispus Penitenciarului YYYYY, demontarea și relocarea camerelor de supraveghere de așa natură încât să vizualizeze doar deținuții, fără ca în imaginile acestora să mai apară salariații penitenciarului.



Ce facem însă cu cinefilii noștrii atunci când propun sesizarea comisiilor de disciplină împotriva chiar a …. operatorului video?  Hilar, nu? Ba că a filmarea nu are coerență, ba că tavanul a fost prea alb, ba că nu se vede clar momentul X considerat important.

Și așa, ajungem să regretăm faptul că, un prieten, un vecin, o rudă, fratele Goagăl bată-l vina, ne-a îndrumat pașii spre SNAP Târgu Ocna, Academia de Poliție, și nu ne-au spus că, indiferent de cariera aleasă în sistemul penitenciar, trebuie, musai, să deții atestat de operator platou sau cameraman.



  1. Chemările la dialog ale funcționarilor publici cu statut special:

Sună funny J)).  Sau cel puțin ar suna funny dacă nu ar avea loc în aceeași încăpere în care, poate, cu puțin timp în urmă acolo a fost audiat un deținut. Și ilegal, și penibil, și nesănătos. Așa cum îmi spunea un coleg, dacă, Doamne ferește, respectivul are o boală transmisibilă, dacă cumva vreun bacil koch nu știe să discearnă haina meletară?

Procedura deja aprobată induce un aer de legalitate, trebuie un acord prealabil al salariatului. Dar oare, pun întrebarea, dacă cinefilul este vreun nume din A.N.P. cam ce șef nu “insistă” pentru ați da acordul sau câți salariați au curajul să spună NU? Ca să nu mai spun că sindicatele nu numai că nu au fost consultate la elaborarea procedurii, dar nici nu au posibilitatea de a participa alături de membrul de sindicat chemat la interogatoriu.

Deja se întâmplă. Deja rezultatul acestor chemări reprezintă probe. Luate cu lampa-n nas, sunt reflectoare atât de puternice, încăperea a fost, psihologic, vopsită în aceeași culoare, și toate amintesc de vremuri ce demult trebuiau uitate.

Și toate având ca așa-zisă bază legală art. 29 din Legea nr. 254/2013 – executarea pedepselor privative de libertate. Curat murdar, mon cher.





Conform legislației, Penitenciarul xxxxxxxxxx ce transmite către Administrația Națională a Penitenciarelor  înregistrările video (n.a. să nu mai vorbim de modalitatea de transmitere), anexă la dosarul de incident, este obligat să Notifice prelucrarea datelor cu caracter personal ale personalului, având în vedere faptul că unităţile penitenciare asigură paza locurilor de deţinere cu personal specializat şi/sau mijloace tehnice de supraveghere şi alarmare, conform O.M.J. nr. 1676/C/2010, drept urmare înregistrările sunt opozabile persoanelor private de libertate sau persoanelor străine ce interferează negativ cu legislaţia în vigoare, prelucrarea acestora putând fi efectuată de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti, în scopul îndeplinirii atribuţiilor lor legale;

Este ilegală înregistrarea salariaţilor chiar daca aceștia consimt la această practică, verbal sau în scris. Acordul de principiu al părții vătămate în acest caz nu este de natură a înlătura răspunderea penală. Dreptul de a intercepta (înregistra) cum este şi cazul Penitenciarului xxxxxxxxx, în situaţia salariaţilor proprii, aparţine doar organelor de stat special şi limitativ desemnate, iar acţiunea se execută doar în virtutea emiterii unui mandat specific. Din acest punct de vedere, un penitenciar este extrem de departe de condiţiile legale de utilizare a unei asemenea aplicaţii.



Și toate astea încalcă:

-      prevederile art. 22 din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;

-       Decizia nr. 440/2014 a Curţii Constituţionale în părţile ce ţin de prelucrarea datelor cu caracter personal;

-       Decizia nr. 200 din 2015 privind stabilirea cazurilor în care nu este necesară notificarea prelucrării unor date cu caracter personal a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.





Ultima, foarte proaspătă, spune chiar:

Art. 1. (1) Notificarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nu este necesară, cu excepţia următoarelor cazuri privind:
[...] e) prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace electronice, având ca scop monitorizarea şi/sau evaluarea unor aspecte de personalitate, precum COMPETENTA PROFESIONALA, credibilitatea, COMPORTAMENTUL sau ALTE ASEMENEA ASPECTE;
[...] (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) notificarea nu este necesară atunci când prelucrarea este prevăzută de lege.



         Dacă Comisiile de disciplină, în prezent suspendate, nu-i cercetează pe colegii noștrii în baza înregistrărilor video pe motive ce țin de: […] competență profesională, […], comportamentul sau alte asemenea aspecte, atunci cinefilii sunt veritabili juri la Cannes.
         Și, așa cum spuneam, alineatul 2 arată clar și faptul că, notificarea nu este necesară în cazurile prevăzute de lege, ca mijloace de probă extrajudiciare sau la solicitarea procurorului.



      O nouă problemă ce apare ține de autorizarea membrilor Comisiilor de disciplină de a Prelucra Date cu Caracter Personal. Administrația Națională a Penitenciarelor a trimis în unități în urmă cu câteva luni propria autorizare, solicitând și unităților intrarea în legalitate. Ce au făcut acestea? Vă las să ghiciți. J))

      Dar să nu credeți că această autorizare ar da dreptul ca dumneavoastră să fiți filmați, înregistrați, vânați, această autorizare , în ceea ce vă privește, dă DOAR dreptul ca datele dumneavoastră personale să fie folosite de către lucrătorii de resurse umane.





Urmare a utilizării abuzive şi ilegale a datelor cu caracter personal ale membrilor de sindicat, sindicatele au dreptul de a se adresa justiţiei, in numele acestora, pentru apărarea oricăror drepturi garantate de Legea nr. 677/2001, conform celor menţionate la art. 18 din aceasta.









Alin POPESCU

Biroul Executiv - Sindicat PAJURA

0 comentarii:

 
;